Când ai fost ultima oară un creștin?

      Nu am vrut să-ți aduc o întrebare care să-ţi trezească frica, şi cu atât mai puţin, acest moment nu este caracteristic ironiei, adresând-o. Am vrut doar să te întreb „Când ai fost ultima oară un creştin?”, sau mai uşor ţi s-ar afişa răspunsul dacă te-aş întreba: Când ai simţit ultima oară că eşti un creştin? Să ştii că scopul acestei  întrebări nu stă la baza criticii, şi cu atât mai puţin nu deţine o fundaţie lumească.  Îţi aduc această întrebare deoarece eu mi-o adresez deseori şi mereu răspunsul meu este înglobat într-o altă întrebare şi anume: Am fost vreodată un creştin?

În continuare voi adresa alte întrebări la care tind să le aduc şi câte un răspuns indirect.

   Cred că sunt un creştin?

Cum pot să-mi susţin „credinţele” faţă de mine? Păi le-aş putea încălzi cu o lumânare sau le-aş putea parfuma cu „picături” de tămâie şi astfel ele ar putea deveni „vizibile”, şi prin urmare, credibile! Însă nu pot să uit şi de strigarea în societate „sunt un creştin!”, îmbrăcat cu haina întunericului, păcatului şi a orfelinatului plin de gratii şi de tăcere! E ironic să-ţi spun că tu strigi când de fapt... taci!

     Cine sunt eu?

Cine sunt eu în această societate sau pentru această societate? Poate un magnet pentru bani sau pentru faima lumească şi poate pentru sexul opus? Sunt o reţea globală de like-uri pe facebook? Poate că sunt umbra de pe o masă în timp ce-şi mişcă „formele” în compania unor baxuri de bere pe un acord „beţiv”. Sau poate că sunt omul ce adesea afirmă: „spaţiile verzi nu sunt călcate deoarece ele pot fi fumate”? Nu, nu poate fi adevărat! Nu pot fi un robot al cărui combustibil se rezumă doar la păcat, iar actele mele nu pot fi lipsite de sentimente, jucând un rol în căderea „administraţie sufletului”. Însă pot fi orbul care simte ruptura frunzei fără să o vadă!

    Este o egalitate pentru mine, între credinţă şi religie?

Sigur! Le pot pune foarte uşor pe o balanţă, iar ele cu siguranţă vor defini aceeaşi mărime, formă şi fundaţie. Despre ce balanţă vorbim? Eu cunosc două, iar una dintre ele ar putea fi reprezentată de faptul că le-aş putea picta fiecăreia câte un portret. Însă, mă întreb: dacă am doar alb şi negru, cum le-aş putea distribui? Cât despre a doua balanţă, pot spune doar: religia ne arată trupul, iar credinţa mă arată Ţie.

    Ce reprezintă credința pentru mine?

Un „pumn” de rugăciuni sau poate un buzunar de bani? O colecţie de clădiri de milioane de euro conectate împreună la o vestimentaţie „de kilograme”? Nu, greşesc, cu siguranţă reprezintă o carte a cărei copertă este placată cu aur, ce deţine un lacăt „lăuntric” şi ar fi cazul să mă caut prin buzunare, că poate voi găsi şi eu o cheie.

   Credinţa eşti tu. Tu o reprezinţi, te hrăneşti cu ea, şi ea te cântăreşte pe tine. Cât despre răspunsul la întrebarea „Când ai fost ultima oară un creştin?”, mai corect ar fi să ne întrebăm dacă am fost vreodată. Ce am scris până acum, cel mai probabil este plictisitor şi nu-ţi pasă, dar eu acum îmi voi spune că „Timpul e o suflare de vânt, azi e şi mâine... nu.”.